Negru de fum, structuri de beton ramase sa ranjeasca la noi dupa 20 de ani, oameni sarmani castigandu-si painea din fiare contorsionate… si aparem noi, cu aparatele de mii de euro la gat si cu dorinta nebuna de a surprinde ceva ce altii nu pot, pentru simplul fapt ca nu sunt acolo.
Bum…, bum…, se aude bubuitul unui baros in beton. Munca de ocnas neimpusa de altul strain, ci de nevoia de a supravietui… il vedem, ne apropiem. Cere o tigara, ii dam si fotografiem… rafale dupa rafale, din toate unghiurile, Ii spunem chiar si ce sa faca ca sa dea bine. Acum, la cateva zile distanta si cu chipul acestui om in fata, imi promit sa nu mai am aceeasi atitudine in fata saraciei si a disperarii.